Trei din patru elevi din Gorj au promovat Evaluarea Națională

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

 

Au fost publicate rezultatele la Evaluarea Națională din acest an. Dintre cei 123.122 de elevi prezenți la Evaluarea Națională, 94.526 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,80% în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%). Gorjul se află ușor sub media pe țară.

În Gorj, niciun elev nu a reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională. Cea mai mare medie a fost de 9,95, obținută de un absolvent al Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu și de către doi elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 din Motru. Cea mai mică medie este 1,25. Candidații sunt de la Liceul Tehnologic Turceni și Școala Gimnazială Alimpești.

În județul nostru  au fost înregistrate 194 de medii cuprinse între 9 și 9,95, dintre care 68 sunt peste 9,50. S-au înregistrat și patru note de 10 la Limba Română și 16 la Matematică.

Reținem  că rezultatele au fost publicate  prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie 2021.

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.