Elevii nu merg luni la școală. Urmează o nouă zi liberă
Urmărește EMI TV și în Google
Elevii din România nu vor merge la școală luni, 5 octombrie. Ziua Internațională a Educației aduce o pauză de la cursuri în toate unitățile de învățământ preuniversitar.
Prevederea apare explicit în structura anului școlar 2026–2027, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării. Ordinul nr. 3.194/2026 stabilește că pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, nu se organizează cursuri.
Cum anul acesta 5 octombrie cade într-o zi de luni, elevii beneficiază practic de un weekend prelungit de trei zile: sâmbătă, duminică și luni.
Pauza se aplică în învățământul preuniversitar, de la grădinițe până la licee. Și cadrele didactice beneficiază de zi liberă.
Elevii se întorc la cursuri marți, 6 octombrie, conform programului obișnuit.
Următoarea pauză mai lungă este vacanța de toamnă. Primul modul de cursuri se încheie vineri, 23 octombrie, iar vacanța este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie.
Ziua de 5 octombrie marchează anual Ziua Internațională a Educației, cunoscută la nivel mondial și drept Ziua Mondială a Profesorilor.