Se dublează funcțiile de conducere în Educație

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se ia în calcul posibilitatea ca, pe lângă echipa de director educațional și director adjunct, școlile să aibă și un director administrativ pentru proiecte finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Decizia Ministerului Educației ar dubla funcțiile de director din Educație.

„Ne gândim, de asemenea, ca această poziţie de director educaţional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte pe care le vom finanţa prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care în momentul de faţă se află în negocieri cu Comisia Europeană. Ministerul Educaţiei este printre puţinele ministere care au răspuns în două rânduri la solicitările de clarificare venite din partea Comisiei Europene, spre deosebire de alte domenii care sunt în prima etapă. Am identificat soluţii pentru a susţine cererile noastre care totalizează 4,4 miliarde de euro pentru susţinerea proiectului ‘România Educată’, este vorba de investiţii în infrastructură, dotări, digitalizare, reducerea abandonului şcolar, partea de învăţământ profesional, mai ales învăţământ dual, şi partea de educaţie timpurie – creşe”, a declarat ministrul pentru presă.