Constantin Brâncuși expus la Paris

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

Circa  200 de opere de artă care aparțin lui Constantin Brâncuși sunt expuse la Centrul Pompidou din Paris. Expoziția a fost vernisată la finalul lunii martie și este deschisă până la 1 iulie 2024.

Evenimentul retrospectiv cuprinde sculpturi, fotografii, desene, filme, documente de arhivă, precum și elemente de mobilier din atelierul parizian al artistului.

„Este un artist foarte puţin expus în timpul vieţii sale, întrucât el prefera să-şi invite contemporanii să vină la atelierul său. Îi plăcea să controleze toate dimensiunile prezentării sculpturilor sale”, explică în prezentarea către presă Ariane Coulondre, comisara expoziției.

Prin atelierul lui Brâncuşi, situat pe strada Ronsin, în arondismentul 15 al Parisului, au trecut vizitatori de toate felurile în cele cinci decenii cât a fost instalat acolo, pe lângă prieteni celebri precum artiştii Amedeo Modigliani sau Marcel Duchamp.

Ultima retrospectivă Brâncuşi din Franţa a avut loc în 1995, tot la Centre Pompidou, fiind curatoriată de Margit Rowell.

Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876 în localitatea Hobița din județul Gorj. Tânărul cu aspirații artistice a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902, apoi a plecat la Paris, unde a fost admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié.

Anul 1906 reprezintă debutul lui Constantin Brâncuși, își expune lucrările la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon dʼAutomne, Paris. Opt ani mai târziu deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York.