Vis împlinit pentru primarul din Dănești
Vis împlinit pentru primarul din Dănești

Locuitorii comunei Dănești așteaptă introducerea gazelor naturale de aproximativ 30 de ani. Iată că așteptarea a luat sfârșit.
Primarul comunei Dănești, Mădălin Paliță, a solicitat de la Ministerul Dezvoltării bani pentru introducerea rețelei de gaze și a și obținut finanțarea prin programul Anghel Saligny.
” Iată că veștile bune nu contenesc să vină pentru locuitorii comunei Dănești.
Primarul comunei Dănești, domnul Mădălin Constantin PALIȚĂ, cu enormă bucurie și satisfacție profesională, vă anunță că eforturile depuse încă de la preluarea mandatului, astăzi s-au materializat odată cu publicarea ordinului Ministrului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, prin care a fost obținută finanțarea pentru introducerea gazelor naturale în comuna Dănești.
Tot acest proiect a fost susținut îndeaproape de către președintele PSD Gorj domnul Mihai Weber, un om de onoare, un om cuvânt, care merită toată aprecierea locuitorilor comunei Dănești.
Lucrăm din plin doar în folosul oamenilor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Dănești.
