Sorin Mihai Radu, un nou mandat de rector al Universității Petroșani

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

Prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, actualul rector al Universităţii din Petroşani, a câştigat un nou mandat de rector al instituţiei de învăţământ superior din Valea Jiului, reuşind să convingă  majoritatea cadrelor  didactice şi studenţii  că au făcut cea mai bună alegere. Rectorul Universității din Petroșani se află la al treilea mandat consecutiv.

În urma alegerilor de la Universitatea din Petroșani, desfășurate în ziua de 27 februarie 2024,  prof. univ. dr. ing.  Sorin Mihai Radu a fost reales în funcția de rector. Acesta a primit 114 voturi, iar contracandidatul său a primit 36 de voturi. Au fost și 4 absenți, dar și 4 voturi anulate.

Proaspăt reales, rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin Mihai, a declarat faptul că în primul rând trebuie continuate proiectele care deja au fost începute urmând a fi implementate și alte noi pentru dezvoltarea instituției de învățământ de la Petroșani.

”În primul rând voi continua proiectele pe care le-am început și care nu s-au încheiat în ceea ce privește internaționalizarea universității, în ceea ce privește dotarea și reparațiile, modernizările la structura universitară. Doresc să dezvoltăm specializări noi sau să îmbunătățim structura specializărilor vechi. Ne dorim să creem condiții mai bune pentru studenți, de studio, de viață în cămin și la cantină. Pentru cadrele didactice trebuie să ne asigurăm că au tot ceea ce este necesar pentru o continuă perfecționare și a-și însuși alte cunoștințe care să le permită evoluția pe plan profesional”, a declarat  rectorul Universității din Petroșani.

Sorin Mihai Radu a  mai declarat  că și de acum înainte va fi alături atât de colegii din universitate cât și de studenți, în rezolvarea oricărei solicitări.

”Așa cum am spus la întâlnirea finală, am reiterat faptul că ușa rectorului este permanent deschisă și toate solicitările vor fi luate în calcul și vor fi rezolvate în cadrul universității”, a spus Sorin Mihai Radu.