Senatorul Iordache nu uită angajații CEO

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

„Legea 197/2021 ar fi trebuit să rezolve această problemă dar, pentru că fiecare parlamentar a avut altă opinie și altă agendă, legea nu s-a putut aplica retroactiv, fiind incompletă. Lipsa de unitate a parlamentarilor de Gorj, într-o situație în care o abordare comună ar fi rezolvat demult lucrurile în interesul oamenilor, mi se pare un gest incalificabil. Fiecare politician sau lider de sindicat a manifestat o poziție diferită pe aceeași temă, întreținând starea de tensiune în rândul angajaților companiei și decredibilizând orice soluție. În această situație am constituit un grup de lucru format din juriști independenți, profesori universitari, specialiști ai Consiliului Legislativ și lideri de sindicat. După mai multe dezbateri, grupul de lucru a elaborat un text de ordonanță de urgență care, în opinia specialiștilor, dacă va fi adoptat, va rezolva problema pensionării anticipate. Concret, textul propus (atașat comunicatului) asigură angajaților companiei, atât beneficiile rezultate din încadrarea în condițiile speciale, cât și pensionarea anticipată pentru toți cei care au lucrat în producție”, a spus parlamentarul Ion Iordache.