Salariul minim şi punctul de pensie se majorează de la 1 ianuarie
Anul viitor va aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a salariului brut în sectorul bugetar, însă vor intra în vigoare şi o serie de modificări în domeniul fiscal privind majorarea cotei TVA în sectorul HORECA şi pentru băuturile nealcoolice ce conţin adaos de zahăr.
Tot din 2023 se va majora impozitul pe veniturile din dividende, dar se va reduce plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderi, în timp ce cota de impozitare de 3% va fi eliminată.
Totodată, premierul Nicolae Ciucă a anunţat nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, începând cu 1 ianuarie 2023, dar este pregătit să o aplice din nou în cazul în care „preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare” a cetăţenilor.
Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată va creşte la 3.000 de lei de la 1 ianuarie 2023, cu 200 de lei deductibili, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate la începutul acestei luni.
Totodată, salariul minim în sectorul construcţii se majorează de la 3.000 de lei la 4.000 de lei.
Valoarea punctului de pensie se majorează, de la 1 ianuarie 2023, la 1.785 lei, de la 1.586, urmând ca începând cu anul 2024, valoarea să crească cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
Prin bugetul pe anul viitor, indemnizaţia socială pentru pensionari este stabilită la 1.125 lei şi este prevăzută acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, în funcţie de veniturile lunare realizate, astfel: în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv; în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv.
Salariul brut în sectorul bugetar se va majora cu 10% din ianuarie 2023, iar nivelul indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora se menţine la valoarea din decembrie 2022.
De asemenea, în anul 2023 va fi menţinut cuantumul indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022, iar compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar va fi făcută numai cu timp liber corespunzător.
Plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderi se va reduce de la o cifră de afaceri de un milion de euro la 500.000 euro din 2023, cota de impozitare de 3% va fi eliminată şi a fost introdusă condiţia pentru microîntreprinderi de a avea cel puţin 1 salariat.
Alte modificări în domeniul fiscal vizează majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru activităţile de cazare hotelieră şi servicii de restaurant şi catering, şi de la 9% la 19% la băuturile nealcoolice ce conţin adaos de zahăr. Totodată, va fi aplicată o cotă redusă de TVA de 5% pentru achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei.
Tot de anul viitor, impozitul pe veniturile din dividende creşte de la 5% la 8%.
Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, dar este pregătit să o aplice din nou în cazul în care „preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare” a cetăţenilor.
