IRCC urcă la 5,71% pe an
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 5,71% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%, conform datelor anunţate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor.
În ceea ce priveşte indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, acesta era vineri în scădere, la 7,57% pe an, de la 7,60% pe an, în ziua precedentă.
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.