Pregătiri pentru Sf. Parascheva de la Iași

Racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi pe 7 octombrie şi va rămâne spre închinare până pe 15 octombrie, au anunţat, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB).
Potrivit acestora, alături de sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei vor fi aduse, anul acesta, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori din Creta- Grecia, sfintele moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul.
„O motivaţie importantă pentru alegerea acestui Sfânt supranumit „exarhul cântăreţilor bisericeşti” a fost conferită de faptul că 2023 este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti”, au precizat oficialii MMB.
Pe 14 octombrie 2023, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane gigant amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.
