Patronii români se opun experimentului internațional privind reducerea săptămânii de lucru

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!
PUBLICITATE EMI TV

 

Săptămâna de lucru de patru zile,  cel mai mare experiment internațional în acest sens,  s-a încheiat de curând și a avut rezultate pozitive în toată lumea. Deși ar revoluționa complet dinamica pe piața muncii din România, în prezent doar 4 din 10 companii ar accepta această formulă de lucru, arată un sondaj recent realizat de platforma de recrutare BestJobs.  

După anii dificili în care pe piața muncii au predominat tendințele legate de demisionare sau reducerea efortului la job, această nouă măsură ar fi binevenită pentru a spori retenția angajaților. Mai mult, prevederile din Codul Muncii permit redistribuirea activității pe durata a 4 zile lucrătoare, în loc de 5, cum este în prezent, deci decizia rămâne la angajatori dacă sunt dispuși să reducă numărul de zile lucrate.  

Deși 80% dintre angajați își doresc să lucreze doar patru zile pe săptămână, chiar și în formula cu 10 ore pe zi, potrivit sondajului BestJobs, 40% dintre angajatori se tem că acest program ar influența negativ capacitatea oamenilor de a se concentra și implicit productivitatea. Aproape 35% sunt preocupați de faptul că, pe termen lung, angajații ar ajunge la extenuare din cauza volumului zilnic de muncă crescut, deși rezultatele experimentului internațional arată contrariul.

În ziua liberă, respondenții spun că ar face mai multe activități în familie (59%), s-ar ocupa de sarcinile administrative de care nu se pot ocupa în timpului programului de lucru (44%), ar dedica mai mult timp pasiunilor și hobby-urilor (40%) sau ar alege să se odihnească (39%). Cu alte cuvinte, ziua liberă ar contribui la un stil de viață mai echilibrat.

Reducerea săptămânii de lucru ar avea un efect pozitiv și asupra modului de lucru. În prezent, rezultatele sondajului BestJobs arată că 4 din 10 angajați lucrează în sistem hibrid, în timp ce 29% își desfășoară activitatea în totalitate remote și 28% doar de la birou. Sistemul hibrid este implementat diferit de la o companie la alta, astfel că cei mai mulți (37%) lucrează o singură zi de la birou și 4 de acasă. Alți 28% merg la sediu 2 zile pe săptămână, 20% fac această navetă pentru 3 zile pe săptămână și 14% lucrează o singură zi de acasă.

Sondajul a fost realizat în luna februarie, cu 2.223 de utilizatori de internet respondenți din rândul angajaților și 254 respondenți reprezentând companiile.

INMELCON PROD S.A ANGAJEAZĂ !!!SALARII ÎNTRE 950 ȘI 1500 EURO / LUNĂ