Începe vaccinarea copiilor de 12-15 ani în România

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Responsabilul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că marți, 1 iunie 2021, începe vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani. Platforma de vaccinare este este în lucru zilele acestea, astfel încât copiii să poată fi programați în contul părinților.
Agenţia Europeană pentru Medicamente a recomandat săptămâna trecută autorizarea vaccinului Pfizer pentru copiii cu vârste de 12-15 ani. Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare, a anunțat sâmbătă că vaccinarea va începe peste câteva zile.
„Vom fi pregătiți să demarăm această etapă de vaccinare de săptămâna viitoare. Luni sperăm ca platforma să fie pregătită să poată fi programați copiii din contul părinților”, a declarat Valeriu Gheorghiță la maratonul vaccinării de la București. Acesta a precizat că schema de vaccinare este aceeași ca la adulți – două doze la interval de 21 de zile.
În cele cinci luni de la debutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinați peste patru milioane de români. „Sunt aproape 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, ceea ce înseamnă 840.000 – 850.000 de persoane vaccinate în fiecare lună cu cel puțin o doză. Este greu de exprimat dacă este mult sau este puțin, dar pot să vă garantez că, alături de echipa mea, am făcut tot ce ține de noi pentru buna desfășurare a campaniei de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Medicul militar a mai spus că „suntem tot mai aproape de segmentul populațional ezitant, dar care este preocupat de dorința de vaccinare” și a precizat că este nevoie ca vaccinul să fie dus spre oameni, care ar vrea să se vaccineze, dar nu au avut posibilitatea până acum.
Articol Cornel Șomîcu