”Gaudeamus igitur” la Universitatea Petroșani
Într-o atmosferă festivă, studenții și profesorii de la Universitatea Petroșani au pășit într-un an nou universitar. Ceremonia de deschidere s-a ținut în aer liber din pricina pandemiei.
Anul universitar 2021-2022 a început la Universitatea Petroșani sub semnul dorinței de revenire la normalitate. Deopotrivă studenți și cadre didactice, toată suflarea din această prestigioasă instituție de învățământ superior ăși dorește revenirea în amfiteatre și în sălile de curs.Ceremonia de deschidere a fost onorată de prezența conducerii instituției, reprezentanții administrației județene și celor locale din Valea Jiului, studenți și profesori.
De mai bine de șapte decenii, la Universitatea din Petroșani au absolvit peste 40.000 de ingineri, subingineri, economiști, sociologi, matematicieni sau institutori. În acest an universitar se pregătesc la Petroșani peste 4000 de studenți, masteranzi și doctoranzi, cu sprijinul unui colectiv de peste 140 de cadre didactice. Pregătirea doctorală este asigurată de 30 de conducători științifici, personalități recunoscute în țară și pe plan mondial. Pregătirea solidă dobândită a absolvenților le-a oferit posibilitatea să se adapteze și să se integreze rapid la condițiile și metodele de lucru din alte țări cum ar fi SUA, Canada, Germania, Franța, Italia, Spania, Israel dar și de pe alte continente ca America de Sud, Africa sau Asia. Pretutindeni, absolvenții formați la Universitatea din Petroșani sunt cotați printre profesioniștii buni ai ramurilor în care activează. În anul 2015, Universitatea din Petroșani a fost evaluată instituțional de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și a obținut calificativul „GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT”, situație reconfirmată în 2021. Informațiile sunt communicate de prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității Petroșani.
Imagini exclusive de la deschiderea anului universitar la Petroșani la emisiunea ”EDUcația” de la EMI TV, miercuri, 6 octombrie 2021, ora 18.00.