Dr. Ioan Sîrbu (PNL): Pacientul are dreptul la un act medical de calitate

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Dr. Ioan Sîrbu (PNL): Pacientul are dreptul la un act medical de calitate

Gorjenii au ocazia, pe 1 decembrie, să aleagă pentru Camera Deputaților unul dintre cei mai titrați medici din țară. Vorbim despre dr. Ioan Sîrbu, gorjean de la Piscuri, comuna Plopșoru, care a avut o carieră impresionantă, fiind de-a lungul timpului comandant al Spitalului Militar Central, șef al Direcției Medicale a Armatei sau comandant al Institutului Medico – Militar.

Dr. Ioan Sîrbu este susținut de Partidul Național Liberal, iar principalele sale proiecte sunt legate de învățământ și sănătate.

Ca manager de spital a cunoscut toate hibele sistemului și acum vrea să își folosească experiența pentru a genera în Parlament legi noi, adaptate prezentului. Actuala Lege a sănătății este din 2006. “Legea sănătății trebuie schimbată de îndată, iar, dacă voi fi ales deputat, va fi prioritatea mea. Este nevoie să avem o lege adecvată vremurilor pe care le traversăm”, a spus medicul militar Ioan Sîrbu.

Acesta susține că multe dintre probleme spitalelor sunt cauzate de legislația deficitară. “Această lege trebuie să pună în centrul ei pacientul cu nevoile lui de sănătate. Dacă nu facem asta, nu vom avea un sistem medical performant și vedem că în mai toate unitățile sanitare există câte o problemă”, a mai precizat candidatul PNL.

Dr. Ioan Sîrbu este general maior în rezervă, medic primar Stomatologie și Specialist Chirurgie Oro-Dentară, profesor universitar, doctor în științe medicale, membru de onoare al Academiei și Științe Medicale din România. A fost de-a lungul carierei comandant al Institutului Medico-Militar din București, comandant al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central și șeful Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale.

 

Comandat de PNL Gorj

Executat de EmiEvents Music Srl

CMF: 11240002