Dosarul Revoluției, retrimis în judecată
Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost retrimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte al României, Ion Iliescu, fostului viceprim-ministru al Guvernului României, Gelu Voican Voiculescu, și a fostului șef al Aviației Militare, Iosif Rus (general rtr.), în calitate de inculpați, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
857 decese, 2382 răniți de persoane, 585 privări grave de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional și 409 cazuri de suferințe mari au survenit în perioada 22-30 decembrie 1989, conform procurorilor.
Evenimentele din decembrie 1989 au făcut de-a lungul timpului obiectul cercetării în 4544 de dosare penale. Majoritatea persoanelor chemate în instanță au făcut parte din structurile de partid și militare ale fostului regim și sunt acuzate că au acționat în vederea reprimării demonstrațiilor împotriva regimului comunist și a dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.
