Dacian Cioloș și-a făcut partid
Partidul REPER este, din această săptămână, înființat oficial după primirea hotărârii definitive, la doar două luni de la depunerea actelor la Tribunalul București.
Cei cinci fondatori ai organizației – Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Dacian Cioloș, Dragoș Tudorache și Alin Mituța mulțumesc pentru încredere tuturor celor care s-au alăturat deja REPER pe site-ul partidului și anunță începerea dezbaterilor pe documentele de funcționare ale partidului, precum statutul, într-un proces transparent și deschis.
Aflăm cu acest prilej că este vorba de:” Un partid liberal, deschis, pro-european, un partid care va veni cu soluții şi pentru cei expuși sărăciei care nu pot face față creșterii prețurilor la alimente, la energie, la combustibil, la transport, dar şi cu un plan pentru antreprenori, pentru cei care creează sau dezvoltă o afacere în România. Un partid pentru care egalitatea de gen şi de şanse este o regulă. Un partid pentru care statul de drept nu este negociabil. Un partid care înțelege și sprijină copiii și tinerii, dar care gândeşte şi programe pentru ca seniorii să aibă o viață activă şi demnă.Un partid care se concentrează pe soluții concrete pentru educație, sănătate şi mediu, pe o administrație mai eficientă și responsabilă. Un partid pentru cei de acasă, dar și pentru românii care au fost nevoiți să plece în afara țării. Un partid cu soluții pe termen lung pentru agricultorii români”, aflăm din declarația celor doi copreședinți REPER, europarlamentarii Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru.
