1 iulie 2022

Directorul ANAF anunță controale masive de la 1 iulie

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Directorul ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat că, începând cu 1 iulie, vor avea loc controale masive. De această dată verificările vizează persoanele fizice. Potrivit directorului ANAF, peste 500.000 de persoane ar frauda statul.

Începând cu 1 iulie, ANAF va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane. Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe, şi ei nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit.

Este, de asemenea, nedrept pentru agenţii economici, care majoritatea lor îşi desfăşoară business-urile corect, îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, iar alţi patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogăţesc nemeritat şi nu plătesc niciun impozit în viaţa lor. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale.

Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe cere îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente”, a declarat Lucian Heiuș.

ALTE ARTICOLE

TELECURSURI ȘI CONFERINȚE UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI