Din vară se termină cu dosarul cu șină și copiile de diplome
Din vară se termină cu dosarul cu șină și copiile de diplome

Noua lege, introdusă la începutul acestui an, pe baza căreia entitățile care oferă servicii publice nu vor mai cere copii după acte emise de statul român, se va aplica și în cazul unităților de învățământ, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja. Acesta spune că, atunci când a elaborat legea, a “avut în vedere în special aplicarea ei și unităților de învățământ”. Oficialul a precizat ce fel de documente vor fi cerute de către unitățile de învățământ direct instituțiilor de stat.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a menționat, însă, că legea va fi aplicată din iulie 2023, deci procedurile care se desfășoară înaintea acestui termen – înscrierile la grădiniță sau în școala primară, de exemplu – se vor derula după regulile de până acum. Ministrul spune, însă, că “noi îi încurajăm să se conformeze cât mai urgent”.
Legea 267/2021, apărută în noiembrie 2021 și care are în vedere completarea OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, vizează astfel debirocratizarea sistemului administrativ prin facilitarea obținerii de copii ale diverselor documente de care ar putea fi nevoie pentru soluționarea unei cereri printr-un simplu e-mail între instituții, cu acordul expres al celui care a făcut cererea.
„ (1) Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.
(2) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin.(l), în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, (…)”, se arată în documentul amintit.
Din vară se termină cu dosarul cu șină și copiile
