Continuă protestele și săptămâna viitoare

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret vor continua protestele săptămâna viitoare, când vor avea loc noi pichetări ale sediilor prefecturilor din alte judeţe.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret condamnă ferm atitudinea membrilor Guvernului României care nu au venit nici până la această oră cu o soluţie în faţa salariaţilor din educaţie, în ciuda protestelor în lanţ organizate în această perioadă. Considerăm că lipsa dialogului social, care ar fi trebuit să fie iniţiat de partea guvernamentală, demască nu doar incapacitatea Executivului de a avea grijă de salariaţii acestui sistem de învăţământ, dar şi o rea voinţă a guvernanţilor care nu fac nici măcar un efort să identifice căi prin care problemele acestui sistem să fie rezolvate. Dispreţul şi dezinteresul faţă de educaţia din România sunt rostogolite de la o guvernare la alta”, se arată într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.

În perioada 14-16 martie 2023, peste 1.500 de sindicalişti din educaţie, cadre didactice, dar şi personal didactic auxiliar şi nedidactic, din cadrul organizaţiilor judeţene afiliate FSLI, au pichetat sediile prefecturilor din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Gorj, Buzău, Argeş, Călăraşi, Dolj şi Prahova.
De asemenea, mai multe organizaţii judeţene afiliate FSE Spiru Haret au organizat întâlniri cu parlamentarii din circumscripţiile electorale şi au cerut întrunirea Comisiilor de Dialog Social de la nivelul Prefecturilor pentru a prezenta nemulţumirile şi solicitările angajaţilor din învăţământ.

PUBLICITATE EMI TV