Alertă în Capitală! Un polițiști și-a pierdut încărcătorul cu gloanțe

Situație fără precedent în București. Un tânăr polițist a pierdut încărcătorul cu cele 15 gloanțe ale armei din dotare. Polițistul era chiar în prima sa tură pe teren. Tânărul încadrat la Secţia 12 Bucureşti a ieşit din tură luni seară, pe 7 noiembrie, iar la predarea armamentului a descoperit că îi lipseşte încărcătorul în care se aflau 15 gloanţe.
”În cursul serii de 7 noiembrie a.c., în momentul predării armamentului și muniției din dotare, la ieșirea din schimb, un polițist, din cadrul Secției 12, a constat lipsa unui încărcător de rezervă, cu cele 15 gloanțe aferente.
În momentul de față se efectuează demersuri în vederea recuperării încărcătorului și muniției.
De asemenea, au dispuse verificări, prin intermediul structurii de control intern”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Indicele ROBOR în scădere
Alertă în Capitală! Un polițiști și-a pierdut încărcătorul cu gloanțe
