Zeci de capre în parcarea mall-ului din Târgu Jiu
Zeci de capre în parcarea mall-ului din Târgu Jiu

O turmă de capre a intrat, duminică, în parcarea subterană de la mall-ul din municipiul Târgu Jiu.
Centrul comercial se află în apropiere de râul Jiu, iar deținătorii de animale vin frecvent în zonă cu acestea la păscut.
Nu se știe cum au ajuns caprele în locul respectiv. Este posibil ca ciobanul să le fi adăpostit temporar într-un colț al parcării, pentru ca animalele să nu fie lovite de mașini. Caprele au fost fotografiate de conducătorii auto, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.
Caprele au fost scoase destul de greu din parcare, deoarece apucaseră să se răspândească printre mașini.
