Video: RAJDP Vâlcea, la datorie! Președintele CJ Vâlcea se asigură că nu sunt probleme pe drumurile județene
Video: RAJDP Vâlcea, la datorie! Președintele CJ Vâlcea se asigură că nu sunt probleme pe drumurile județene
Zăpada căzută în ultimele ore dă bătăi de cap drumarilor. În această dimineață, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a mers la RAJDP pentru a se asigura că pe drumurile județene se circulă în condiții normale. Potrivit lui Rădulescu, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, nu există nici un drum blocat în județul Vâlcea.
„Mi-am început ziua cu o întâlnire de lucru la sediul RAJDP din Troianu, fiindcă am vrut să mă asigur că se intervine cu toate forțele pentru a se circula în siguranță pe drumurile județene.
În acest moment, nu avem niciun drum județean blocat, lucrăm cu toate utilajele aflate în dotare și avem la treabă echipe pe toate drumurile județene.
Zăpada este bună pentru culturile agricole, mulțumim Lui Dumnezeu pentru ea, iar noi să încercăm să facem în așa fel încât să nu ne încurce în desfășurarea activităților zilnice”, a transmis Constantin Rădulescu pe Facebook.
