VIDEO: Oamenii din Aninoasa- Gorj își strigă nemulțumirile
Oamenii din Aninoasa, Gorj, își strigă nemulțumirile! Autoritățile se fac că nu aud…

Situație revoltătoare într-o comună gorjeană. Locuitorii din Aninoasa sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați de autoritățile publice locale.
Una dintre problemele semnalate de cetățeni este legată de gunoaie. Deși s-au depus nenumărate sesizări la Primăria Aninoasa – Gorj și la alte autorități ale statului, situația pare fără rezolvare, iar oamenii sunt disperați.
”…Vă aduc la cunoștiință că pe terenul viran proprietate privată, toți cetățenii din zonă depun gunoiul și toate resturile menajere, fapt pentru care terenul în cauză a devenit o groapă de gunoi și, ca urmare a acestui fapt, pentru mine au devenit insuportabile mirosurile generate din cauza acestor deșeuri”, se arată într-o adresă către primarul Ilie Pietroi, dar și către Garda de Mediu.
Cetățenii s-au adresat chiar și Guvernului României, însă situația care trenează de ani buni încă nu a fost rezolvată.
Nu doar gunoaiele îi nemulțumesc pe cetățeni ci și felul cum arată sediul primăriei din Aninoasa, școlile și chiar drumurile.
Mai mult decât atât, podul din satul Sterpoaia care duce către cătunul Poieni stă să cadă. Acolo locuiesc aproximativ 50 de familii care riscă să rămână izolate pentru că structura de rezistență a podului este grav afectată.
Primarul comunei Aninoasa, Ilie Pietroi, răspunde acuzațiilor și spune că oamenii vor doar să dea vina pe primar și că acuzațiile sunt nefondate. Din păcate, realitatea din teren îl contrazice pe primarul Pietroi.
VIDEO: aici
https://fb.watch/k2jc3Ut4FL/
