Video: Mii de persoane au fost prezente la Festivalul „Munte, munte brad frumos”
Video: Mii de persoane au fost prezente la Festivalul „Munte, munte brad frumos”
Mii de iubitori ai muzicii populare au participat la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Munte, munte brad frumos”, care a început vineri și a continuat până duminică, târziu în noapte, la Baia de Aramă, județul Mehedinți.
„Am participat aseară, la invitația primarului Ionuț Tudorescu, la Festivalul Național „Munte, Munte, Brad Frumos”, eveniment ajuns la cea de-a XXV-a ediție, care a strâns mii de oameni la poalele muntelui, în Baia de Aramă, în acest sfârșit de săptămână.
Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al orașului Baia de Aramă, cu sprijinul Consiliul Județean Mehedinți, prin Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, interpreții de muzică populară Olguța Berbec și Remus Novac, precum și alți invitați ai cântecului popular, creând o atmosferă sărbătorească în rândul publicului.
Acest festivalul își propune în fiecare an să valorifice, să promoveze creațiile folclorice, să le redescopere, creând posibilitatea afirmării unor noi interpreți vocali și instrumentali, contribuind astfel la sporirea bogăției spirituale din zona Mehedințiului și nu numai.
Am participat la această sărbătoare a folclorului popular, alături de parlamentarii Liviu Mazilu și Alin Chirilă, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, secretarul de stat, Bogdan Simcea, colegii consilieri județeni Vali Manțog și Luis Moisescu, directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Mehedinți, Cosmin Durac, precum și mai mulți primari ai comunelor din județul Mehedinți.
Îi felicit pe locuitorii orașului Baia de Aramă pentru că privesc această sărbătoare tradițională ca pe un moment de bucurie colectivă și îl felicit, de asemenea, pe primarul Ionuț Tudorescu, pentru excelenta organizare”, este mesajul președintelui CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.
Cele două seri de spectacole s-au încheiat cu un grandios foc de artificii, totul spre deliciul celor peste 7000 de persoane prezente la eveniment.
