Victor Negrescu-vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni la Congresul PES
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcția de vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni la Congresul PES, desfășurat la Berlin la finalul săptămânii trecute.
Politicianul român a declarat:
”Este o reușită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă, la nivelul familiei social-democrate europene. Doresc să-i mulțumesc pentru sprijin și încredere președintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană și contează astăzi, cu adevărat, în plan european.
Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez, Stefan Löfven, de prim-vicepreședintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, și de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulțumesc pentru susținere și împreună cu care ne propunem câștigarea alegerilor europene din 2024.
Sprijinul pentru România este dovedit și prin includerea solicitării ca țara noastră să fie primită în spațiul Schengen, în rezoluția aprobată în cadrul Congresului PES de toate partidele social-democrate europene, pe care am avut bucuria să o prezint în cadrul reuniunii.”, a declarat vicepreședintele socialiștilor europeni, Victor Negrescu.
Delegația României a avut o serie de întâlniri importante, pentru a discuta despre aderarea României la spațiul Schengen și cooperarea bilaterală și politică, cu mai mulți lideri europeni precum cancelarul Germaniei, Olaf Scholz , premierul Spaniei, Pedro Sánchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, António Costa, comisarii Ylva Johansson și Frans Timmermans, și noul președinte al PES, Stefan Löfven.
În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat și o rezoluție pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului PES de eurodeputatul Victor Negrescu.
