Victor Negrescu cere Parlamentului European să ne aprobe intrarea în Schengen
Social-democrat Victor Negrescu, parlamentar european și inițiatorul și susținătorul mai multor campanii naționale pentru aderarea României în spațiul Schengen, a solicitat, în plenul Parlamentului European, ca aceasta decizie să fie adoptată până la finalul anului.
“Românii merită în Schengen! România respectă de foarte mulți ani toate criteriile privind aderarea la spațiul Schengen, iar evaluările succesive ale Comisiei Europene, confirmate și în contextul războiului din Ucraina, arată că țara noastră asigură protecția frontierelor externe, la cele mai înalte standarde. Liderii europeni nu au nicio justificare să nu accepte primirea României în spațiul Schengen, în acest an.” a declarat europarlamentarul român, Victor Negrescu.
Politianul român a purtat, în plenul Parlamentului European, un tricou inscripționat cu denumirea campaniei #RomâniiMerităÎnSchengen, pe care a inițiat-o împreună cu PES activists România și Partidul Social Democrat, prin intermediul căreia au fost contactați toți liderii europeni care pot influența decizia privind aderarea României la spațiul Schengen. Mesajul vicepreședintelui Partidului Social Democrat, Victor Negrescu, vine în sprijinul campaniei, care se realizează în prezent în țară, prin care se strâng mesaje de susținere a acestui obiectiv, transmise de români prin intermediul a zeci de mii de cărți poștale puse la dispoziție de organizatori.
“Cancelarul social-democrat german, Olaf Scholz, a spus foarte clar că românii, prin eforturile făcute, merită respectul Europei și intrarea în acest spațiu de liberă circulație. Păcat că anumite guverne europene de centru-dreapta au refuzat și se opun în continuare în a recunoaște acest drept cetățenilor români. Împreună cu Partidul Social Democrat și PES activists România vom lupta până la capăt pentru acest obiectiv, vom solicita o nouă dezbatere în plenul Parlamentului European și în curând vom depune, la sediul Consiliului, zeci de mii de mesaje ale românilor pentru acest deziderat. Nu putem avea o Europă puternică și unită până când românii nu vor avea aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni europeni.” a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu.
