Vești bune pentru bugetari! Încă două zile libere pentru angajații la stat
Vești bune pentru bugetari! Încă două zile libere pentru angajații la stat

Bugetarii vor începe să muncească în 2025 pe 8 ianuarie, conform unui proiect de hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Muncii, care prevede că zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 vor fi zile libere.
Dacă ziua de 3 ianuarie va fi liberă, se va face punte între zilele de 1 și 2 ianuarie și cele de 4 și 5 ianuarie, care pică în weekend. Și, dat fiind, că și zilele de 6 și 7 ianuarie sunt libere, bugetarii vor începe anul 2025 pe 8 ianuarie, într-o zi de miercuri. Ziua de 2 mai 2025, propusă de asemenea să fie zi liberă, ar urma să facă punte între ziua de 1 mai și weekendul 3-4 mai.
„Pentru personalul din sistemul bugetar, zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025 se stabilesc ca zile libere. Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere, instituțiile şi autoritățile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 ianuarie 2025, respectiv 31 mai 2025, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități şi instituții publice”, se arată în hotărâre.
