Vacanţă de vineri pentru o parte din elevi

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Vacanţă de vineri pentru o parte din elevi

Vacanţă de vineri pentru o parte din elevi
Vacanţă de vineri pentru o parte din elevi

Unii elevi vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Inspectoratele şcolare pot decide ca elevii din judeţul respectiv sau din Bucureşti să aibă vacanţă în perioada 6 – 26 februarie.

În Bucureşti, elevii vor avea vacanţă între 20 şi 26 februarie.

Următoarea vacanţă este din 7 aprilie până pe 18 aprilie.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.

Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

EMINEWS:

Amenzi de 150 000 de lei date de I.T.M. la C.E.O.

PUBLICITATE EMI TV