Unităţile administrativ-teritoriale se vor putea asocia în consorţii administrative
Unităţile administrativ-teritoriale se vor putea asocia în consorţii administrative

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care vizează posibilitatea înfiinţării de consorţii administrative, cu personalitate juridică, acestea fiind asociaţii de dezvoltare intercomunitară.
S-au înregistrat 94 voturi „pentru”, 3 „contra” şi 70 abţineri.
Propunerea legislativă modifică şi completează în acest sens Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Actul normativ mai prevede instituirea unor obiective specifice pe care unităţile administrativ-teritoriale să le aibă în vedere atunci când se asociază într-un consorţiu administrativ, reglementarea organelor de conducere, de coordonare de la nivelul acestor consorţii, respectiv: adunarea generală, consiliul director şi cenzorul, existând şi posibilitatea de a înfiinţa un aparat tehnic care să sprijine activitatea acestor organe.
De asemenea, consorţiile administrative au personalitate juridică şi sunt de utilitate publică, prin efectul acestei legi.
Actul normativ mai prevede că, pentru a stimula cooperarea unităţilor administrativ-teritoriale în consorţii administrative, începând din anul 2024 se înfiinţează Programul multianual pentru sprijinirea cooperării UAT-urilor, membre ale consorţiilor administrative, a cărui finanţare este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării. Creditele de angajament şi creditele bugetare se prevăd în legea bugetului de stat.
Camera Deputaţilor este prima sesizată, Senatul fiind decizional.
