Trei filme istorice pentru gorjeni

Acest lucru este susținut de cineastul Dan Drăghicescu, producător asociat al filmului ”Regele Mihai: drumul către casă”, peliculă ce va rula la Tg-Jiu la sfârșitul acestei săptămâni. Este vorba de un proiect organizat de Clubul Rotary și Asociația ”Principele Nicolae”.
,,Sunt bucuros să promovez pentru publicul din România cele trei filme realizate împreună cu echipa mea: „Războiul Regelui“ (2016), „Maria, Inima României“ (2018) și „Regele Mihai: Drumul către casă“ (2021). Documentarele prezintă o parte importantă din istoria României, din 1860 până în prezent, și sper că publicul român să afle mai multe despre eroii săi vizionându-le”, a declarat John M. Florescu.
Turneul Național de Educație Istorică 2022 – o continuare a turneului din 2019 de promovare a filmelor documentare ,,Războiul Regelui și ,,Maria, Inima României“ – va include și nouă versiune a filmului „Regele Mihai: Drumul către casă“. Proiecțiile vor ajunge în București, Iași, Brașov, Albă Iulia, Deva, Alexandria, Călărași, Sinaia, Cluj, Curtea de Argeș, Târgoviște, dar și în alte orașe. Turneul își propune să acopere întreaga țară pentru că filmele să poată fi văzute de un public cât mai larg, din toate păturile sociale.
