Trei categorii de consumatori de energie electrică mai depun declarații

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

Guvernul a aprobat în această săptămână  o ordonanţă  care elimină obligaţia clienţilor casnici care au locuri de consum la domiciliu şi la reşedinţă să depună declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat.

Obligativitatea de depunere a declaraţiilor rămâne doar pentru consumatorii finali care se încadrează în categoriile următoare: clienţi casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor; clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, şi clienţii casnici familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ.

Pentru a beneficia de plafonarea la 0,68 lei/kWh, familiile monoparentale, persoanele care utilizează dispozitive medicale și familiile care au în întreţinere cel puţin 3 copii trebuie să depună declarația.

PUBLICITATE EMI TV