Trei adulți și un copil au fost răniți după ce liftul în care se aflau a căzut în gol
Trei adulți și un copil au fost răniți după ce liftul în care se aflau a căzut în gol

La un pas de tragedie! Trei adulți și un copil au trăit momente de groază. Cei patru, doi bărbați, o femeie și un copil mic, se aflau în liftul unui bloc din Timișoara când acesta s-a prăbușit în gol două etaje. Oamenii au fost salvaţi de către pompieri şi le-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului.
„Marţi, 17.06.2025, în jurul orei 10:25, am fost solicitaţi prin SNUAU 112 să intervenim pentru deblocarea a patru persoane (trei adulţi şi un minor) blocaţi în lift, într-o clădire de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.
Potrivit ISU Timiș au fost alertate Detaşamentele 1 şi 2 Pompieri Timişoara şi s-au deplasat la locul evenimentului o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere, dintre care două cu modul de descarcerare, modulul de căutare-salvare, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum şi două ambulanţe SAJ.
„La sosirea la locul evenimentului s-a constatat că liftul era căzut de la nivelul etajului al doilea în subsolul clădirii”, mai informează ISU Timiş.
Potrivit autorităților, cei patru nu ar fi suferit răni grave.