Tragedie la Hunedoara! Cinci persoane au murit din cauza unui șofer teribilist
Tragedie la Hunedoara! Cinci persoane au murit din cauza unui șofer teribilist
O tragedie de proporții a avut loc în Hunedoara: cinci persoane, printre care și tânărul șofer în vârstă de 22 de ani, au murit după ce acesta a riscat o depășire periculoasă. Autoturismul s-a făcut praf după ce s-a izbit violent de un cap de pod.
„Cinci persoane au decedat şi o alta a fost grav rănită în urma unui grav accident rutier produs în această seară în localitatea Gelmar, aparţinătoare oraşului Geoagiu. Ajunşi la locul accidentului, pompierii Detaşamentului Orăştie au acţionat cu 2 echipaje de intervenţie şi unul de prim ajutor, iar la faţa locului au fost direcţionate şi echipaje de poliţie, jandarmi şi două ambulanţe ale Serviciului de ambulanţă Judeţean Hunedoara”, a transmis ISU Hunedoara.
În urma impactului, un biciclist în vârstă de 15 ani, aflat în trafic, a fost grav rănit, iar o femeie a suferit un atac de panică. Persoanele rănite au fost transportate de urgență la spitalele din Orăștie și Deva.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.