Târgul de Crăciun din Sibiu prinde contur
Târgul de Crăciun din Sibiu prinde contur

Cu 49 de zile rămase până la Crăciun, sibienii lucrează de zor la montarea standurilor şi la instalarea iluminatului festiv, care vor transforma centrul oraşului într-un spectacol plin de culoare. Bradul, cumpărat în 2019, e şi el împodobit cu sute de globuleţe.
„Faţă de anul trecut avem câteva noutăţi, în primul rând în ceea ce priveşte amplasamentul. Tot o noutate o constituie şi zona de picnic dedicată pe care o vom avea disponibilă în anumite perioade şi în anumite zile pe care le vom anunţa în avans. Acolo oamenii vor putea să vină şi să consume ce alimente doresc ei, chiar şi mâncare adusă de acasă. Vom avea o mulţime de ateliere, de data asta şi pentru adulţi, unde oamenii vor putea vizitatorii vor putea veni şi vor putea face diverse cadouri sau diverse decoraţiuni pentru luat acasă şi multe alte surprize”, a continuat reprezentantul târgului de Crăciun.
Tot în Piaţa Mare, cele 120 de căsuţe cu produse artizanale, decorațiuni şi dulciuri iubite deja de toată lumea vor fi montate zilele acestea.
Ediţia din acest an a Târgului de Crăciun din Sibiu va avea loc în perioada 14 noiembrie – 4 ianuarie 2026. Organizatorii estimează o prezenţă de peste 300.000 de oameni.