Studenții vor organiza proteste naționale pe 29 septembrie, față de măsurile Guvernului
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă proteste naţionale pe 29 septembrie, acuzând măsuri de austeritate în Educaţie şi lipsa de consultare. Studenţii spun că apelurile lor au fost ignorate.
”Încă de la finalul anului 2024, educaţia a fost prima vizată de tăierile bugetare. Ordonanţa de urgenţă nr. 156/2024 prin care studenţii au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar intern a fost primul semnal de nepăsare a statului în ceea ce priveşte parcursul studenţilor în mediul universitar. Limitarea dreptului studenţilor de a beneficia de reducerea de 90% pentru transportul feroviar exclusiv pe ruta cuprinsă între centrul universitar şi localitatea de domiciliu a fost soluţia Guvernului României de la acea vreme pentru salvarea bugetului de stat, cheltuielile anului 2024 pentru perioada ianuarie – noiembrie reprezentând 0.027% din bugetul general consolidat şi 0,01% din Produsul Intern Brut (PIB), suma de 172,525,510 milioane”, amintesc reprezentanţii ANOSR, miercuri, într-un comunicat de presă.
În 26 iunie au avut loc proteste ale studenţilor la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Suceava, Baia Mare, Alba Iulia şi Galaţi, aceştia arătându-şi nemulţumirea faţă de modul în care tratează Guvernul educaţia.
Organizațiile studențești s-au alăturat profesorilor la protestul din 8 septembrie al sindicatelor din învățământ, unde și-au exprimat nemulțumirea față de măsurile de austeritate care vizează sistemul educațional.
”La începutul anului şcolar, în data de 8 septembrie, am fost în stradă, alături de sindicatele din învăţământ şi de elevi, aflându-ne sub acelaşi sentiment de nemulţumire şi împărtăşind profunda dezamăgire faţă de deciziile de austeritate din educaţie. În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate şi presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic, fapt pentru care, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România anunţă proteste masive ale studenţilor în toată ţara, odată cu începerea anului universitar, împotriva măsurilor de austeritate adoptate în educaţie, împotriva modului în care aceste decizii au fost luate şi împotriva modului în care studenţii sunt trataţi, fiindu-le ignorate mesajele, rolul de parteneri în procesul decizional şi nevoile de bază pentru a putea avea parte de un parcurs educaţional decent”, arată ANOSR.