Sprijin de 800 de milioane de euro pentru producția de energie verde

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Ministerul Energiei va lansa, în luna martie, două noi apeluri, cu un buget de peste 800 de milioane de euro, reprezentând sprijin destinat companiilor pentru producţie şi autoconsum din producţia de energie solară, eoliană şi hidro, a anunţat joi ministrul de resort, Sebastian Burduja.

Cele două ghiduri ale solicitantului au fost lansate joi în consultare publică.

„Ţintim data de 1 martie pentru lansarea acestor două noi competiţii de succes pentru România. Obiectivul principal al apelurilor vizează capacităţile noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile – energie eoliană, solară sau hidro. Apelurile sunt destinate companiilor din România, unul vizând susţinerea autoconsumului din energie regenerabilă, celălalt fiind pentru producţia de energie verde”, a precizat ministrul Energiei.

PUBLICITATE EMI TV