Spectacol pe cer: În această noapte va avea loc ploaia de stele Orionide
Spectacol pe cer: În această noapte va avea loc ploaia de stele Orionide

Un fenomen astronomic spectaculos va putea fi observat în această săptămână. Ploaia de stele Orionide, una dintre cele mai cunoscute ploi de meteori din an, va atinge punctul culminant în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2025, oferind un adevărat spectacol ceresc vizibil cu ochiul liber.
Orionidele reprezintă unul dintre curenţi de meteori mai importanţi care străbate cerul în perioada 2 octombrie şi 7 noiembrie, când Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Atât Pământul, cât şi cometa orbitează eliptic Soarele, intersectându-se de două ori pe an. Astfel, în mai, poate fi observat curentul de meteori Eta Aquaride, în timp ce în toamnă se produc Orionidele.
Aceste stelele căzătoare par a veni din constelaţia Orion, una dintre cele mai strălucitoare de pe cer, de aici venind şi numele lor, Orionide, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.
Orionidele pot fi observate după miezul nopţii până spre răsăritul Soarelui, interval în care constelaţia Orion se află deasupra orizontului.Este de preferat ca observaţiile să se facă din afara oraşelor mari sau de la marginea lor, pentru că iluminatul public face ca majoritatea meteorilor să nu poată fi observaţi.