Șoferii băuți, autori ai accidentelor soldate cu decese, condamnați cu executare

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru completarea articolului 91 alineatul (3) din Legea nr. 286/2009 – Codul penal, iar conform noilor prevederi nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

„Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”, stipulează legea.

PUBLICITATE EMI TV