Sindicaliștii din Poșta Română cer demiterea directorului
Sindicaliștii din Poșta Română cer demiterea directorului

Directorul Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, trebuie demis, spun sindicaliștii într-o scrisoare adresată Guvernului, după ce acesta a declarat că vrea închiderea tuturor oficiilor poștale și închirierea spațiilor. Reprezentanții lucrătorilor l-au acuzat miercuri, 20 noiembrie, că a luat decizii care au dus la decăderea Poștei și spun că privatizarea nu ar aduce efecte pozitive.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România a criticat administrarea companiei făcută de actuala conducere și amintesc că privatizarea ori liberalizarea au creat nemulțumiri în rândul populației, se arată într-un comunicat al organizației remis Ziare.com.
La începutul săptămânii, Ștefan a declarat la un eveniment privind comerțul digital că va închide „toate oficiile poștale” și va da spațiile în chirie pentru că „facem mai mulți bani din închiriere decât din vânzarea de timbre”.
„Privatizarea și liberalizarea unor sectoare esențiale în România au generat multiple provocări și nemulțumiri în rândul populației. În contextul managementului defectuos al Companiei Naționale Poșta Română, problema devine și mai evidentă. De când a preluat conducerea companiei, directorul general Valentin Ștefan nu doar că nu a crescut cota de piață a Poștei Române, ci a luat decizii și a semnat contracte care au dus la o scădere semnificativă a acesteia. Sub conducerea sa, compania și-a redus prezența în sectorul de curierat la doar 5% din piață, o situație alarmantă pentru un actor care ar trebui să fie lider în acest domeniu. În loc să dezvolte divizia de curierat și să implementeze soluții moderne, a fost desființată divizia Prioripost, ceea ce a generat haos în rețeaua poștală. Acum, același tip de haos este planificat prin închiderea oficiilor poștale, o măsură care echivalează cu un sabotaj deliberat al companiei. Declarația recentă a domnului Valentin Ștefan, conform căreia „oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor,” a generat un val de panică și a subminat încrederea publicului si partenerilor de contract în Compania Națională Poșta Română. Aceasta nu este prima dată când Directorul General face declarații iresponsabile care afectează grav imaginea companiei. Ulterior, clarificările venite din partea companiei au încercat să contrazică declarația inițială, dar caracterul duplicitar și mincinos al acestei abordări este evident. Nu putem accepta ca un manager care ar trebui să reprezinte stabilitatea și progresul să contribuie, prin declarații nesăbuite, la destabilizarea companiei și la îndepărtarea clienților”, transmit sindicaliștii.
