Simona Radiş a primit titlul de „Sportivul anului” în canotajul românesc
Simona Radiş a primit titlul de „Sportivul anului” în canotajul românesc

Dublă campioană europeană şi mondială la dublu vâsle şi 8+1 în 2022, Simona Radiş a primit titlul de „Sportivul anului” în canotajul românesc în cadrul galei organizate, luni, de Federaţia Română de Canotaj.
„Când am venit spre această gală nu mă aşteptam să vin singură aici şi să primesc acest premiu minunat, pentru că de obicei sunt alături de Ancuţa (n.r. – Ancuţa Bodnar, colega din barca de dublu vâsle). Lucrul care m-a făcut pe mine să mă maturizez anul acesta a fost faptul că imprevizibilul poate să te facă mai puternic. La Mondiale, după ce am concurat la dublu, am rugat-o pe Ancuţa să se roage pentru mine să am putere să mai fac o cursă bună şi la 8+1. Iar când am terminat toată lumea mi-a spus că Ancuţa a trăit cursa cu sufletul alături de mine. A fost ca şi cum ea a tras alături de noi. Deci în barca de 8+1 nu au fost doar 8 şi cârmaciul, ci 9 plus cârmaciul. Mulţumesc pentru acest premiu şi sper să ne revedem la cât mai multe astfel de momente, fericiţi şi privind spre viitor”, a afirmat Radiş.
În cadrul galei au fost premiaţi de asemenea Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, primii canotori români din istorie campioni mondiali în proba de dublu rame masculin.
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, s-a arătat mulţumită de performanţele reuşite de sportivi în 2022, dar a subliniat că îşi doreşte ca la startul fiecărei probe de canotaj de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 să fie prezentă o barcă a României.
În anul 2022 Federaţia Română de Canotaj a cucerit 34 de medalii la competiţiile internaţionale importante: 4 la Campionatele Mondiale de seniori (4 de aur), 8 la Campionatul European de seniori (5 de aur, 3 de bronz), 5 la Campionatele Europene de juniori (3 de aur, 1 de argint, 1 de bronz), 3 la Campionatele Mondiale de tineret (1 de aur, 1 de argint, 1 de bronz), 5 la Campionatele Mondiale de juniori (1 de aur, 1 de argint, 2 de bronz), 9 la Campionatele Europenele de tineret (5 de aur şi 4 de argint).
Proiectul privind pensiile speciale va fi finalizat și înaintat Guvernului în câteva zile
