Senatorul Titus Corlățean renunță la candidatura pentru conducerea PSD
Titus Corlățean a transmis luni dimineața, 13 octombrie 2025, într-o postare pe Facebook că renunță la candidatura anunțată pentru conducerea PSD. Acesta a anunțat că își încheie „după 24 de ani” parcursul în partid.
Senatorul PSD spune că partidul din care a făcut parte e „un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale”, fără curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Corlățean spune că a întâlnit colegi care i-au dat dreptate, însă „prea puțini au fost dispuși să se implice deschis”. Le mulțumește explicit lui Robert Cazanciuc și Constantin Toma, precizând că nu a dorit să-i expună și pe alții pentru a evita repercusiuni.
Corlățean susține că, în perioada recentă, ar fi fost ținta unor campanii în care a fost etichetat „omul rușilor” sau „al chinezilor”, cu acuzații privind „averi nemăsurate” și atacuri care au vizat inclusiv soția sa, profesor și logoped la o școală specială. El evocă existența unor „butoane” la sediul din Kiseleff, influență și resurse financiare folosite în spațiul public, în paralel cu „încurajări” primite din teritoriu.
Titus Corlățean își anunțase în 10–11 august 2025 intenția de a candida la președinția PSD, invocând nevoia de „revitalizare” a partidului și criticând statutul PSD în actuala coaliție de guvernare. Contracandidatul său era președintele interimar Sorin Grindeanu.
Congresul PSD este așteptat, potrivit mai multor surse politice, la începutul lunii noiembrie, cu o dată vehiculată de 7 noiembrie.