Senatorul gorjean Cristinel Rujan desemnat în Comisia pentru examinarea inițiativelor legislative din domeniul justiției
Parlamentul a decis la finele săptămânii trecute, în şedinţă comună, înființarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea inițiativelor legislative din domeniul justiției.
În comisie a fost desemnat și senatorul gorjean Cristinel Rujan, din partea PSD. De adoptarea legilor justiției depinde ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare (M.C.V.) și intrarea în Schengen a României. De asemenea adoptarea legilor justiției este jalon de îndeplinit pentru România în PNRR (Planul Național de Redresare si Rezilientă).
Cristinel Rujan este doctor în drept și face parte din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru constituționalitate, ambele comisii permanente ale Senatului.
Comisia pentru examinarea legilor din domeniul Justiţiei a început, marţi, discuţiile privind proiectele transmise în procedură parlamentară de către Guvern, care se referă la legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legea privind organizarea judiciară şi legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.
