Se caută variante de comasare a alegerilor de anul viitor
Președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, că potrivit sondajelor realizate, majoritatea cetățenilor doresc reducerea numărului de alegeri și, în acest context, PNL va face o analiză în urma căreia, dacă va exista o variantă legală de comasare a alegerilor va veni cu o propunere în acest sens, în Coaliție.
Despre poziția PNL cu privire la comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, Nicolae Ciucă a declarat că a avut o discuție în ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal și a decis ca la nivelul secialiștilor din partid să se analizeze care sunt elementele clare de legalitate pentru o astfel de decizie.
Ținând cont că din sondajele pe care le-am realizat, într-o proporție majoritară, cetățenii își doresc comasarea, reducerea numărului de alegeri. Dacă ne uităm la anul viitor vom vedea că există 4 runde de alegeri. Din experienta a ceea ce s-a întâmplat de-a lungul anilor cu tot ceea ce înseamnă campania electorală și alegerile propriu zise, putem să deslușim că, practic, activitatea concretă guvernamentală administrativă și locală și centrală va fi ocupată cu desfașurarea acestui număr de alegeri, a spus președintele PNL.
Dacă va exista posibilitatea legală ca aceste alegeri, numărul acestor alegeri să fie redus, vom veni cu o propunere, vom discuta inclusiv în Coaliție și sperăm să găsim o soluție, dacă nu se va găsi o soluție vom derula patru râduri de alegeri, a mai adăugat Nicolae Ciucă.
