Scandal la UPU Târgu Jiu
Scandal la UPU Târgu Jiu

Bătaie în stradă între mai multe persoane de etnie romă din cartierul târgujian Obreja. În urma scandalului, polițiștii gorjeni au fost înștiințați printr-un apel la 112.
„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Ioan Budai Deleanu, se află în desfășurare un conflict.
În urma sesizării, mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului, din verificări reieșind faptul că persoanele implicate ar fi plecat cu autoturismele proprii la Spitalul Județean Gorj, întrucât au suferit leziuni în urma conflictului.
Ulterior, mai multe echipaje au fost direcționate la spital, unde au identificat mai multe persoane implicate în conflict, dintre care și 3 răniți cărora li se acordă, la acest moment, îngrijiri medicale.
Conflictul a fost aplanat de polițiști, urmând a fi luate măsurile ce se impun”, a transmis IPJ Gorj.
Acestea s-au deplasat ulterior la spitalul din localitate, însă scandalul a continuat și în unitatea medicală, punând în pericol siguranța personalului și a pacienților.
Echipaje de poliție au intervenit la fața locului pentru a restabili ordinea, dar se pare că situația a degenerat, iar medicii și personalul spitalului au fost puși într-o situație de risc.
Autoritățile sunt în continuare pe teren pentru a investiga incidentul și pentru a lua măsuri adecvate.
Se continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale altercației.
