Scandal în urma unor cazuri de vaccinare fictivă la Timișoara
Anchetă de amploare la spitalul CFR din Timișoara în urma unei sesizări referitoare la mai multe cazuri de vaccinări fictive. Chiar reprezentanții unității medicale au alertat poliția existând suspiciuni de vaccinare ”la chiuvetă” și chiar introducerea de date false în sistemul național.
„În urma unui anunţ anonim primit de doamna manager, s-a iniţiat o anchetă internă. În urma acestui control intern s-a decis notificarea şi predarea documentelor către IPJ şi Sectia 3. Deocamdată, ar fi 6 fişe care ridică suspiciuni rezonabile cu privire la veridicitatea documentului.
Fisele și documentele aparțin Centrului de vaccinare din cadrul Spitalului CFR Timișoara. S-a obținut certificatul verde, dorim să vedem dacă este într-adevăr susţinut de vaccinarea efectivă, pentru ca altfel, o persoană care este vaccinată doar pe hârtie reprezintă un pericol de sănătate, atât pentru sine, cât şi pentru cei din jur”, a declarat Adela Filipescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului CFR Timisoara, conform Opinia Timişoarei.
”Eu am fost sesizată de către o persoană anonimă asupra acestui lucru și am considerat că este important să iau în serios acest lucru. Am făcut o anchetă internă cât am putut eu ca manager și juristul unității. Am constatat niște nereguli în ceea ce privește actele și am înaintat către organele competente o solicitare de anchetă pentru a lănuri lucrurile”, a declarat managerul Spitalului CFR Timișoara, Stela Iurciuc.
Persoana care a depus sesizarea anonimă a făcut declarații.
”Anumite persoane, printre care și medici, trimiteau spre Spitalul de Psihiatrie de la Gătaia prin intermediul aplicațiilor online, poze cu buletinul de identitate, în baza cărora se făceau certificate de vaccinare. Procedura era următoarea: ca și pacient trimitea spre Gătaia buletinul, Gătaia solicita, si probabil făcea o internare fictivă, spre spitalul CFR doze de vaccin. Spitalul CFR trimitea cu ambulanța aceste doze de vaccin la Gătaia, de acolo, personalul arunca conținutul vaccinului”, a declarat pentru EMITV, R.D.
Poliţiştii au anunţat că au demarat o anchetă pentru a stabil dacă este vorba despre o vaccinare fictivă.
„La nivelul Politiei Municipiului Timișoara a fost depusă o sesizare cu privire la posibile certificate de vaccinare susceptibile a fi false, fapt pentru care politiştii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor şi luarea măsurilor care se impun”, a declarat Andreia Jerdea, purtător de cuvânt al IPJ Timiş, potrivit sursei citate.