Sărbătoare la Universitatea din Craiova
Sărbătoare la Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova organizează vineri, 11 noiembrie, la Teatrul Național ”Marin Sorescu”, ședința festivă a Senatului Universității din Craiova cu prilejul împlinirii a 75 de ani de existență.
La eveniment vor participa oficiali din Guvernul României, Ministerul Educației, autoritățile locale, precum și rectorii universităților românești care fac parte din Consiliul Național al Rectorilor (CNR).
La manifestarea aniversară vor participa și reprezentanții principalelor consorții universitare din România (Consorțiul Universitaria, Consorțiul Universitar Agronomic și de Medicină Veterinară, Consorțiul Universităților Tehnice, Consorțiul Universităților de Medicină și Farmacie, Consorțiul Arte și Consorțiul Academica Plus).
De asemenea, la Universitatea din Craiova, încep lucrările Consiliului Național al Rectorilor, în cadrul cărora vor fi abordate cele mai importante subiecte cu privire la învățământul universitar.
Consiliul Național al Rectorilor este forul academic cel mai important și este principalul factor de promovare a intereselor universităților din România.
Soțul unei cântărețe de muzică populară s-a sinucis
Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România va declanşa acţiuni de protest
