România vrea plafonarea prețului gazelor rusești
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat, vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei, organizată la Bruxelles, în contextul discuţiilor la nivel european privind preţurile ridicate la energie şi pregătirea pentru iarnă. România a susţinut, în cadrul Consiliului Energiei, măsuri precum plafonarea preţului gazelor ruseşti, existenţa unei platforme pentru achiziţia în comun a gazelor în UE, precum şi posibilitatea de accesare a unor linii de credit pentru companii din partea Băncii Central Europene.
Comisia Europeană lucrează la un set de măsuri pentru atenuarea preţurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie. Reuniunea miniştrilor Energiei a avut scopul de a analiza şi agrea o direcţie comună de acţiune cu privire la demersurile viitoare. În concret, pe termen scurt, Comisia Europeană vizează măsuri precum: reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare şi obligatorii pentru orele de vârf de consum; captarea veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de energie electrică peste un anumit plafon care urmează a fi stabilit; contribuţie de solidaritate din partea companiilor din sectorul combustibililor fosili; creşterea lichidităţii pe pieţele de energie; reducerea preţurilor la gaze naturale, cu accent, în mod special, pe plafonarea preţului gazelor naturale importate din Rusia.
