România a cumpărat 1,5 milioane de doze de vaccin împotriva gripei sezoniere
Este primul an în care vaccinul gripal ajunge în cabinetele medicilor de familie încă din luna septembrie sau de la începutul lunii octombrie. În alți ani, vaccinurile ajungeau mai târziu la medicii de familie, iar o parte dintre ele rămâneau nefolosite deoarece persoanele care ar fi avut dreptul la vaccin gratuit se grăbeau să cumpere vaccinul la începutul toamnei din farmacii.
În cazul în care aceste doze se vor dovedi insuficiente, Ministerul Sănătății poate suplimenta cantitatea de vaccinuri cumpărate, existând un contract cadru în acest sens, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Vaccinul gripal este administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie pacienților cu afecțiuni cronice, persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, femeilor gravide, copiilor și bătrânilor instituționalizați și personalului din căminele pentru copii și bătrâni.