Rezervele valutare la BNR, în creștere

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Rezervele valutare la BNR, în creștere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la data de 31 iulie 2022,  la nivelul de 42.768 milioane euro, cunoscând o creștere de la 42.033 milioane euro, înregistrate la finalul lunii iunie.

„În cursul lunii iulie au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 3.315 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor; alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 2.580 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele“, se arată într-un comunicat al BNR.

 

Rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone, iar valoarea acesteia s-a situat la 5.751 milioane euro, în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale,.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) în ultima zi a lunii iulie 2022 au fost de 48.519 milioane euro, faţă de 47.823 milioane euro la 30 iunie 2022.

Plăţile scadente în luna august 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 172 milioane euro, informează Banca Națională a României.

PUBLICITATE EMI TV