Record de viroze respiratorii în România

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că ne confruntăm cu un val masiv de viroze, totalizând peste 170.000 de cazuri la nivel național în perioada 27 ianuarie – 2 februarie.

În aceeași perioadă, un număr de 12.583 de cazuri de gripă au fost confirmate clinic.Este vorba despre cel mai intens sezon în ce privește numărul virozelor respiratorii, din ultimii ani, a declarat Rafila.

Numărul cazurilor este cu 27,2% mai mare față de perioada similară a anului trecut și cu 49% mai mare față de media celor cinci sezoane anterioare.

Ministrul a explicat că este un sezon intens nu doar în România, ci în toată Europa, iar unele state se confruntă chiar cu blocaje ale activității spitalelor, așa cum se întâmplă în Marea Britanie, cea mai afectată de acest val de viroze, în care activitatea multor unități sanitare a fost blocată.

Totuşi, Rafila a precizat că nu susține închiderea școlilor și a subliniat că elevii cu infecții respiratorii nu trebuie trimiși în colectivitate.

„Am spus acest lucru încă de la început: nu sunt un adept al închiderii școlilor. Cred că, dacă fiecare inspectorat școlar sau fiecare școală ia măsurile despre care discutăm de ani de zile, respectiv informarea prealabilă a părinților, încât dacă sunt copii cu infecții respiratorii să nu îi trimită în colectivitate, iar dacă acești copii care au infecții respiratorii vin în mediul școlar și prezintă simptomatologie de infecție respiratorie, atunci să ia legătura cu familia, să-i izoleze.

Cred că e cea mai bună soluție să menținem activitatea didactică în funcțiune”, a spus ministrul în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.

 

PUBLICITATE EMI TV